Ce faci când copilul tău spune „Nu înțeleg matematica”?

Orice părinte a trăit, probabil, acest moment: seara, la birou, caietul este deschis, iar copilul izbucnește în plâns sau abandonează frustrat, spunând cu convingere: „Pur și simplu nu înțeleg matematica! Nu sunt făcut pentru asta”.

Este o reacție care generează stres atât pentru copil, cât și pentru tine. Totuși, înainte de a apela la meditații costisitoare sau de a accepta mitul „talentului la matematică”, este esențial să abordăm problema printr-o lentilă științifică. Cercetările din domeniul psihologiei educaționale și al neuroștiințelor ne arată că dificultățile la matematică sunt rareori o problemă de capacitate intelectuală, ci mai degrabă o problemă de blocaj emoțional și strategie de învățare.

Iată cum poți folosi gândirea analitică și datele validate științific pentru a-ți ghida copilul de la „nu înțeleg” la „am reușit”.

1. Demontează blocajul emoțional: anxietatea matematică

Primul pas analitic este să identificăm cauza reală a blocajului. Cercetările conduse de experți precum Sian Beilock (Universitatea din Chicago) și Gerado Ramirez arată că „anxietatea matematică” este un fenomen real care ține de memoria de lucru a creierului .

Când un copil se stresează că nu înțelege o problemă, resursele sale cognitive sunt consumate de emoția negativă, lăsând prea puțin spațiu mental pentru rezolvarea propriu-zisă a ecuației.

Soluția analitică :

Validează emoția, nu concluzia.

Spune-i: „Văd că te frustrează acest exercițiu și este perfect normal. Creierul tău muncește din greu acum”. Nu-i spune „E simplu, cum de nu vezi?”.

• Aplicați pauza cognitivă. Când apare panica, închideți caietul timp de 10 minute. O scurtă plimbare sau o discuție despre altceva resetează memoria de lucru.

2. Schimbă vocabularul: Puterea lui „încă”

Dr. Carol Dweck, cercetătoare la Universitatea Stanford, a demonstrat impactul uriaș al Growth Mindset (mentalitatea de creștere). Copiii care cred că inteligența este o trăsătură fixă se dau bătuți ușor. Cei care înțeleg că, de fapt, creierul este ca un mușchi care se dezvoltă prin efort, devin rezilienți.

Soluția analitică:

Introduceți în vocabularul familiei cuvântul „încă” .

• În loc de: „Nu înțeleg fracțiile.”
• Spuneți: „Nu înțelegi fracțiile încă .”

Acest simplu cuvânt reprogramează așteptările creierului, transformând un eșec definitiv într-un proces în desfășurare.

Soluția a fost extrasă din articolul Mindsets That Promote Resilience”, scris de David Scott Yeager și Carol S. Dweck . Citind articolul veți afla mai multe informații inclusiv despre efectele mentalității de creșterea supra personalității tinerilor (inclusiv impactul academic și impactul social au făst măsurate)

3. Redu încărcarea cognitivă prin deconstrucție

Teoria încărcării cognitive (elaborată de psihologul John Sweller ) sugerează că memoria noastră pe termen scurt poate procesa doar un număr limitat de informații simultan. O problemă de matematică lungă și stufoasă suprasolicită acest sistem.

Soluția analitică:

Împarte problema în cei mai mici pași posibili.

1. Extragem datele: „Ce știm din această problemă? Hai să subliniem informațiile sigure.”
2. Identificăm scopul: „Ce ne cere problema să aflăm?”
3. Procesul: „Care este primul, și doar primul pas pe care îl putem face cu datele pe care le avem?”

Nu vă concentrați pe rezultatul final, ci doar pe următorul pas logic.

Un articol mai vechi al aceluiași autor autor spune că efortul depus pentru a rezolva o problemă și efortul necesar pentru a învăța din acea problemă sunt două procese distincte, care concurează pentru aceleași resurse mentale limitate.
Diferența majoră dintre experți și începători în rezolvarea problemelor de matematică nu constă în abilități superioare de gândire generală, ci în deținerea unor scheme specifice domeniului. Aceste structuri cognitive le permit experților să recunoască instantaneu din ce categorie face parte o problemă și să aplice imediat mutările adecvate, fără a mai fi nevoiți să recurgă la strategii obositoare de căutare.

Soluțiile ducaționale propuse în al doilea articol:

Pentru a preveni suprasolicitarea cognitivă și a facilita adevărata învățare (achiziția de scheme), studiul propune alternative la rezolvarea clasică de probleme:

1. Probleme fără obiectiv specific (Goal-free problems): Sweller a descoperit că modificarea cerinței reduce stresul cognitiv. De exemplu, în geometria tradițională, în loc să se ceară elevilor „Aflați valoarea unghiului X” (lucru care declanșează imediat analiza obositoare mijloace-scop), o abordare mai eficientă pentru învățare este cerința „Aflați valoarea a cât mai multor unghiuri posibile”. Lipsa unui obiectiv singular rigid permite memoriei de lucru să se concentreze pe învățarea mutărilor utile și asimilarea lor.
   

2. Studierea exemplelor rezolvate (Worked examples): Oferirea unor probleme deja rezolvate pas cu pas reduce masiv încărcarea cognitivă. Astfel, resursele memoriei sunt eliberate, iar atenția elevului se poate concentra pe asimilarea principiilor fundamentale și a tehnicilor de rezolvare.

4. Folosește metoda CPA (Concret – Pictorial – Abstract)

Psihologul Jerome Bruner a dezvoltat un model de învățare care stă astăzi la baza celor mai performante sisteme de educație matematică din lume (cum ar fi metoda Singapore ).
Cartea „ Toward a Theory of Instruction” (Spre o teorie a instruirii), publicată în 1966 de reputatul psiholog american Jerome S. Bruner, este considerată o lucrare fundamentală în domeniul psihologiei educaționale și al științelor cognitive. Bruner distilează anii săi de cercetare asupra modului în care copiii învață și propune un cadru clar pentru o teorie prescriptivă a instruirii (cum ar trebui să predăm pentru a optimiza învățarea), spre deosebire de o simplă teorie a învățării (care doar descrie cum se produce învățarea).

Ideea centrală a cărții este că educația nu trebuie să aștepte ca un copil să atingă o anumită etapă de dezvoltare (cum sugera teoria lui Piaget), ci, mai degrabă, orice concept poate fi predat oricărui copil, la orice vârstă, atâta timp cât este prezentat într-o formă adecvată nivelului său de înțelegere . Conform acestuia, creierul uman învață concepte matematice trecând prin trei etape obligatorii:

Soluția analitică:

Dacă copilul s-a blocat la numere și ecuații pe hârtie (nivelul Abstract ), înseamnă că a sărit peste niște pași. Trebuie să faceți un pas înapoi.
Pașii pe care copilul trebuia să-i urmeze inițial sunt:

( sursă fotografie )
De asemenea Bruner consideră că învățarea necesită un sistem adecvat de recompense și penalizări, dar, mai ales, necesită feedback . Pentru ca feedback-ul să fie util, el trebuie să intervină la momentul potrivit (nici prea devreme, pentru a nu bloca explorarea, nici prea târziu, când deja s-au asimilat erori) și trebuie să fie oferit într-un format pe care elevul să îl poată înțelege și corecta singur. Scopul final este ca elevul să devină independent de recompensele externe și să se bazeze pe propriul sistem de validare.

Rezumat pentru părinți: Ce să faci concret?

Matematica nu este un limbaj criptat rezervat geniilor, ci o metodă de a rezolva probleme pas cu pas. Validându-i emoțiile copilului și oferindu-i unelte analitice clare pentru a descompune o problemă, nu doar că îl ajuți să treacă clasa, ci îi oferi un set de abilități de gândire critică valabile pentru toată viața.