De ce se predă atât de diferit matematica acum față de cum am învățat eu?
Seara temelor la bucătărie 🙂
E seară, ești obosit după o zi plină la birou, traficul bară la bară din oraș ți-a consumat ultimele rezerve de energie, și te așezi la masa din bucătărie să îți ajuți copilul la teme. Te uiți pe caietul de matematică sau pe fișa de lectură și simți cum te ia durerea de cap. Nu seamănă deloc cu ceea ce făceai tu la vârsta lui.
Acolo unde tu memorai reguli clare și comentarii literare pagină cu pagină, copilul tău trebuie să deseneze scheme, să lucreze în echipe, să „descopere” soluția și să argumenteze de ce a ales o anumită variantă.
Aproape inevitabil îți spui: „Pe vremea mea se făcea carte altfel. De ce complică lucrurile atât de mult?” Este o reacție perfect normală. Ne simțim confuzi când nu putem aplica propriul model de succes pentru a ne ajuta copiii. Însă motivul pentru care profesorii predau astăzi diferit nu este un simplu moft educațional. Este știință pură. Iar cercetătorii ne explică exact de ce această schimbare este cel mai bun lucru care li se putea întâmpla copiilor noștri.
Creierul nu este un stick USB
Multă vreme, educația a funcționat pe modelul „vasului gol”. Profesorul avea cunoștințele (apa), iar elevul trebuia să stea liniștit în bancă, cu mâinile la spate, și să fie umplut cu acele cunoștințe.
Dar un studiu monumental, realizat de cercetătorul Scott Freeman și echipa sa (publicat în jurnalul științific PNAS ), a demonstrat de ce această metodă este depășită. Analizând performanțele a mii de studenți și elevi, Freeman a descoperit că învățarea activă , adică momentele în care elevul participă, pune întrebări, rezolvă probleme și colaborează, este mult superioară învățării pasive (ascultatul profesorului).
Mai exact, studiul a arătat că elevii care învață prin metode tradiționale, doar ascultând și memorând, au șanse de 1,5 ori mai mari să pice un examen față de cei expuși la metode moderne, interactive.
Cum explicăm asta simplu? Gândește-te la creierul uman nu ca la un stick USB pe care poți copia direct un fișier de la profesor. Gândește-te la el ca la un mușchi. Dacă te duci la sală și te uiți o oră la antrenorul tău cum ridică greutăți, mușchii tăi nu vor crește, oricât de atent ai fi. Pentru a deveni puternic, trebuie să pui tu mâna pe gantere, să obosești și să depui efort.
Noile metode de predare exact asta fac: îi pun pe copii „să ridice greutățile” mental. Efortul de a descoperi un răspuns construiește conexiuni neuronale (sinapse) mult mai puternice decât simpla memorare a unei lecții predate de altcineva.
Cum poți folosi această descoperire acasă?
Faptul că școala s-a schimbat ne cere și nouă, părinților, să ne adaptăm modul în care ne sprijinim copiii. Iată 3 pași simpli pe care îi poți aplica chiar de astăzi la „ora de teme”:
- 1. Schimbă întrebarea: de la „Ce notă ai luat?” la „Cum ai rezolvat?” Nu te mai concentra exclusiv pe rezultatul final sau pe memorarea corectă a unei definiții. Cere-i copilului să îți explice folosind cuvintele lui procesul. Când copilul îi predă părintelui, informația se fixează cel mai bine în creier.
- 2. Sărbătoriți greșelile „bune”. În învățarea modernă, greșeala nu este un dezastru de sancționat cu roșu, ci un indicator că mintea lucrează. Când copilul tău greșește la un exercițiu, spune-i: „Uite! Asta înseamnă că tocmai ai descoperit o metodă care nu funcționează. Ce altă variantă putem încerca acum?”
- 3. Adu teoria la nivel de realitate. Ajută-l să facă asocieri practice. Învățați fracțiile tăind o pizza sau numărând feliile de măr. Faceți experimente în vase diferite pentru a înțelege volumul apei. Cu cât experiența este mai tactilă și mai personală, cu atât învățarea este mai profundă.
Concluzia?
Diferențele dintre cum am învățat noi și cum învață ei nu trebuie să ne sperie. Ele sunt semnul că evoluăm, că am înțeles, în sfârșit, că fiecare minte este unică și are nevoie de explorare, nu doar de disciplină rigidă. Copiii noștri nu sunt computere care trebuie programate, ci exploratori care au nevoie de o hartă pentru a descoperi lumea.