Andrei Banu, Quantum Robotics: Programare, FTC și Locul 3 Mondial

Acest interviu a fost realizat de Andrei Banu, în exclusivitate pentru platforma empoweredromania.com. Întrebările au fost formulate și adresate de Ioana Alexandra Șomîtcă.

Scurtă prezentare: Sunt Andrei Banu și fac parte din echipa Quantum Robotics în calitate de programator. Mă ocup de programarea robotului și a subsistemelor lui, precum și de crearea autonomiilor, secvențele în care robotul acționează complet independent, fără intervenție umană. Pasiunea mea pentru programare m-a dus spre FTC ca spre un loc unde codul nu rămâne pe ecran, ci prinde viață într-un ceva concret, funcțional și competitiv la nivel mondial. În afara echipei, sunt interesat de algoritmi, inginerie software și de modul în care tehnologia poate rezolva probleme reale. Experiența de la Mondiale, unde am ajuns pe locul 3 în lume, m-a convins că limitele pe care ți le impui sunt singurul obstacol real. Pe termen lung, îmi doresc o carieră în domeniul securității cibernetice, făcând lumea digitală mai sigură.

1. Cum ai prezenta Quantum Robotics unui elev care aude pentru prima dată de voi?

Andrei Banu: I-aș spune că Quantum Robotics este locul unde codul pe care îl scrii devine ceva real, ceva care se mișcă, reacționează și câștigă. Nu e un club de informatică obișnuit, e o echipă unde programarea nu rămâne pe ecran, ci prinde viață într-un robot construit de noi, de la zero. Suntem elevi ca oricare alții, dar am ales să petrecem serile și weekend-urile rezolvând probleme pe care mulți adulți le-ar găsi complexe. La Quantum înveți să gândești sistematic, să colaborezi cu oameni care fac lucruri complet diferite față de tine și să te bucuri enorm când autonomia pe care ai scris-o funcționează perfect în fața arbitrilor. E mai mult decât un hobby, e o mentalitate.

2. Cum ai ajuns în echipă și care a fost momentul în care ai simțit că aici este locul tău?

Andrei Banu: Am ajuns în Quantum Robotics după ce am descoperit lumea FIRST în clasa a 7-a, când am început cu FLL. De atunci, FTC a fost mereu obiectivul următor, îl priveam ca pe un nivel la care îmi doream să ajung, unde provocările sunt mai mari și robotul mai complex. Când am avut ocazia să intru în echipă, nu am stat pe gânduri. Momentul în care am simțit că aparțin cu adevărat a fost când am realizat că tot ce acumulasem până atunci, curiozitatea, gândirea logică, dorința de a împinge lucrurile mai departe, își găsea locul perfect aici. FIRST nu a fost pentru mine o descoperire întâmplătoare, ci o călătorie pe care mi-am dorit-o, pas cu pas, de la FLL până la competițiile la care visam.

3. Echipa voastră reunește hardware, programming, manufacturing și PR & Marketing. Când se simte cel mai clar că această diversitate vă face mai puternici?

Andrei Banu: Se simte cel mai clar în momentele de criză, exact înainte de o competiție. Eu pot scrie cel mai bun cod din lume, dar dacă mecanismul fizic nu funcționează corect, autonomia mea e inutilă. La fel, dacă PR-ul nu a comunicat corect cu partenerii sau Manufacturing-ul nu a livrat o piesă la timp, totul se blochează. Am trăit momente în care hardware-ul a modificat ceva la robot cu câteva ore înainte de meci și a trebuit să reajustez tot codul în consecință, în timp ce colegii de marketing pregăteau prezentarea pentru jurați. Nici unul dintre noi nu putea înlocui celălalt. Diversitatea asta nu e frumoasă pe hârtie, e absolut necesară în practică.

4. Motto-ul vostru este „Winning is temporary, learning is forever!”. Cum s-a văzut concret într-un sezon în care ați ajuns pe locul 3 în lume?

Andrei Banu: Din perspectiva programării, locul 3 mondial a fost validarea unor luni de iterații, eșecuri și soluții găsite la ore târzii. Dar ce a rămas cu mine nu e trofeul, ci tot ce am învățat pe parcurs: cum să scriu cod mai robust, cum să gestionez situațiile în care robotul se comportă diferit pe terenul de competiție față de antrenamente, cum să colaborez eficient cu hardware-ul ca să înțeleg limitele fizice ale robotului. La Houston am realizat că echipele de top din lume gândesc la fel ca noi: nu se opresc din optimizat niciodată. Locul 3 ne-a confirmat că suntem pe drumul bun, dar lecțiile din acel sezon sunt cele care ne vor duce mai sus în cel următor.

5. Pentru colegii din Programming: cum traduci o performanță tehnică foarte complexă într-o poveste care să conteze pentru elevi, părinți și profesori?

Andrei Banu: Când trebuie să explic ce face codul robotului nostru, încerc să nu intru în sintaxă și librării, ci să arăt efectul. Pentru un elev, îi spun: „tu scrii câteva linii și robotul știe singur unde să meargă și ce să facă, fără ca nimeni să îl controleze.” Pentru un părinte, traduc în termeni de carieră și disciplină: programarea unui robot de competiție e mult mai complexă decât pare, implică matematică aplicată, logică, lucru în echipă și gestionarea presiunii. Pentru un profesor, vorbesc despre cum teoria algoritmilor sau a fizicii pe care o predă în clasă devine brusc concretă și cu miză reală. Secretul e să arăți nu codul, ci ce face codul posibil.

6. Care a fost momentul din Houston în care ați simțit cel mai clar că nu sunteți doar prezenți la Mondiale, ci că aparțineți acelui nivel?

Andrei Banu: Pentru mine, momentul acela a venit când am stat de vorbă cu programatorii unor echipe pe care le urmărisem ani de zile și am realizat că discuția era de la egal la egal. Vorbeam despre soluții tehnice, despre abordări diferite pentru autonomii, despre cum gestionăm incertitudinea din timpul meciurilor, și ei ascultau ce spuneam eu cu același interes cu care ascultam eu. Nu mai eram „băiatul din România care a venit la Mondiale”, eram un programator cu soluții valide într-o conversație tehnică serioasă. Atunci am înțeles că apartenența la acel nivel nu o dă biletul de avion, ci munca depusă luni întregi acasă, în București.

Îți mulțumim, Andrei, pentru răspunsurile tale remarcabile. Suntem convinși că perspectiva ta va avea un impact semnificativ asupra viitoarelor generații, inspirându-le să realizeze lucruri deosebite în viața lor!