Povestea (1) – Nota 10

10 la ambele probe scrise de admitere la liceul militar

Nota 10 la ambele probe de admitere la liceul militar și 10 EN la matematică. Oare este posibil?

Da. Și povestea pe care urmează să v-o spun o dovedește.

Intram pentru prima dată în clasa unde îl aveam elev. În ultima bancă, un tânăr cu zâmbet senin m-a privit cu o liniște care spunea mai mult decât orice cuvinte. Nu vorbea mult, dar rezultatele lui vorbeau pentru el. Zi de zi muncea cu seriozitate, ambiție și disciplină

Îmi amintesc un episod care mi-a rămas adânc în minte. A trebuit să lipsesc câteva minute de la oră și le-am cerut elevilor să păstreze liniștea. El a ridicat privirea, sigur pe sine, și mi-a spus simplu: „Am eu grijă, nu mișcă nimeni.” Și așa a fost. Colegii din clasele alăturate mi-au confirmat: nu s-a auzit nicio șoaptă. Atunci am înțeles că în el se împleteau responsabilitatea, curajul și puterea de a-i inspira pe ceilalți.

Ce alte trăsături îl mai defineau?

Avea disponibilitatea de a-i ajuta pe cei din jur și uneori strecura glume inteligente și cu bun simț în orele de matematică.

Pe lângă acestea, ceea ce-l definea era atitudinea lui. În fața oricărei provocări, repeta cu optimism: „Sigur are rezolvare și problema aceasta. Încep acum rezolvarea ei.” Această credință simplă l-a făcut să privească fiecare obstacol ca pe o șansă de a crește.

A doua întâmplare

Într-o altă zi am vrut să testez curajul lui și, implicit, curajul întregii clase. L-am rugat să iasă la tablă și să rezolve o problemă. Observasem că sărise câțiva pași în rezolvare. Am văzut în asta o oportunitate de a evalua încrederea de sine a lui și a colegilor. Eram curioasă cum vor reacționa într-o situație tensionată: se vor intimida sau poate vor râde unii de alții? (Această idee mi-am însușit-o în cadrul unui curs de Formator)

Am ales să-i spun intenționat elevului că răspunsul obținut de el era greșit (deși nu era) și am folosit un ton ferm pentru a crea un mic test de reacție. Spre bucuria mea aproape toți elevii și-au ațintit ochii asupra problemei, încercând să identifice eroarea. Nu au râs, nu s-au deconcentrat. Elevul s-a uitat la mine, mi-a zâmbit și a spus calm: „Am să verific din nou exercițiul, iar dacă nu găsesc eroarea, refac toți pașii astfel încât să fie clară rezolvarea.”

Concluzia?

În acel moment am realizat ceva prețios: în orele de matematică, acești tineri se simțeau în siguranță să-și exprime ideile, să greșească și să corecteze inteligent. Colaborau ca o echipă; responsabilitatea de a găsi eroarea nu a fost pusă doar pe umerii celui de la tablă, și atmosfera a rămas constructivă. De asemenea, ei au învățat că dacă vor scrie toți pașii de rezolvare, atunci le va fi mai ușor să se autoverifice.

Revenind la poveste, când elevii au văzut că rezolvarea este corectă, s-au uitat nedumeriți la mine. Le-am zâmbit. Au început să-și exprime punctele de vedere civilizat și le-au argumentat clar. Le-am explicat că scopul exercițiului a fost să văd reacțiile lor atunci când cineva încearcă să le demonstreze ceva greșit. Mi-a plăcut foarte mult să asist la comportamentul lor și la felul în care își argumentau alegerea.

În lecțiile următoare, i-am încurajat constant să verifice atent răspunsurile: să-și pună întrebări, să cerceteze dacă pașii sunt corecți și să gândească cu propria minte. Ocazional, când preferam să-i văd mai atenți, strecuram, câte o eroare pe tablă, ca un mic test de atenție. Elevii au devenit rapid foarte atenți: preferau să fie concentrați și să scrie corect din prima sau să semnaleze orice neregulă.

A fost nevoie să aplic doar de două-trei ori tehnica „găsește eroarea” astfel încât pe viitor să nu mai fie necesară utilizarea ei. Scopul fusese atins: elevii învățaseră să fie atenți, responsabili, să colaboreze și să-și asume greșelile ca parte a procesului de învățare.

Cum s-a finalizat anul școlar pentru acest tânăr?

M-a sunat după ce s-au afișat rezultatele la EN să-mi spună nota și să-mi spună că mi-a depășit recordul.

Știam de mulți ani că elevilor le plac provocările. Atunci mi-am amintit că la prima mea întâlnire cu ei le-am lansat o provocare de tipul: Oare poate cineva să obțină la EN o notă mai mare de 9.75?” Acesta era un record stabilit de mine pentru ei.

Prefer să închei cu vorbele lui care m-au bucurat:

,,Doamna profesoră, v-am sunat să vă spun Mulțumesc și să vă spun totodată că v-am doborât recordul! Am obținut nota 10. V-am depășit recordul de 9.75.”

Prin muncă neîntreruptă și perseverență, a obținut rezultate remarcabile: Nota 10 la ambele probe de admitere și nota 10 la Evaluarea Națională la matematică. În cadrul liceului militar s-a remarcat cu ajutorul notelor și a olimpiadelor la care a participat.

Am închis telefonul cu un zâmbet larg și cu o convingere și mai puternică: succesul nu se clădește peste noapte și nici nu se sprijină doar pe talent. Se clădește pe muncă, pe încredere și pe credința că orice problemă are o rezolvare, dacă nu renunți să o cauți.

Sper că v-a plăcut această poveste.

Pentru alte povești accesați secțiunea Povești adevărate de viață